Viața, prima la stânga…

Iubesc orașele mari, care-ți rămân necunoscute oricât le-ai lua la pas. La fel cum iubesc oamenii complicați, din care n-apuci să cunoști decât niște frânturi, oricât timp ai petrece cu ei.

Le cunoști intrările principale, te simți oareșcum safe, drumurile cele mai circulate sunt decent asfaltate și luminate și, pe măsură ce le tot calci, îți devin familiare. Ajungi să mergi din punctul A în B fără emoții, devenind parte din tine și, curând, nici nu le mai vezi.

Bună, iubitule! Cum ți-a fost ziua? Da, da și a mea a fost ok. La birou am un șef idiot … am pregătit o salată… eu mă duc să mă culc. Mai stai?

În orașul meu mare, din care ai văzut doar trei bulevarde și ceva zone centrale pentru turiști, tu apeși întrerupătorul și trimiți viața la somn. Pe bune?

Ai, more or less, 25.000 de nopți în care să-l cunoști, să-l visezi, să-l iubești, iar tu, ignoranto, îi închizi ochii și-l dormi. Nu mai ai chef de vinuri, de cafele, de povești, de atingeri, de dansuri și goluri în stomac. Mănânci sănătos, iubești politicos, săruți rapid și dormi.

Când și, mai ales, de ce, am decis că viața ne e dată ca să ne odihnim? Și după ce, mai exact, ne odihnim, că basically nu facem nimic. Umblăm ca niște mumii, de colo, colo, cu mințile presetate de idealurile altora și cu inimile îngropate înainte să stea.

Dacă-ntr-o zi, random, așa, vei ieși de pe drumul principal și ai s-o iei aiurea pe străzi, vei afla că în orașul ăsta al meu, ca și lângă oamenii aia complicați, rujul se așează mai bine pe un zâmbet, inima bate mai mișto pe-o emoție, iar stomacul ăla merită umplut cu bucurie în loc de salată. Bine, bine, e bună și salata, deși eu mănânc Nutella la micul dejun.

Da, sigur, ai să mă-ntrebi încotro te duci și ce faci dacă drumul se-nfundă sau dacă-s câini care sar să te muște. Nu faci nimic. Mergi, ocolești, te oprești, fumezi o țigară (sorry for your healthy salad), dai drumul la muzică și privești cu curiozitate după colț.

După colț e viața!

Și #bunăiubitule, care poate a găsit o carte mișto, sau o melodie cu o poveste, sau o amintire care-i luminează ochii și ar fi păcat tare să nu vezi asta.

Ieși de pe bulevarde! Nici orașele, și nici iubirile, nu-s menite să fie cunoscute doar pentru ce-ți arată la prima vedere. Întreabă, taci, ascultă, privește cu ochii mari și inima toată, nu căuta strălucirea în afara lor, ci lasă-i să fie și să se arate în cel mai firesc și, totuși, neașteptat cadru din lume. La pas, la vin, la o cafea pe bordură, pe un drum neasfaltat, nicăieri fancy.

Iubesc orașele mari și oamenii complicați pentru că nu încetează niciodată să mă surprindă și, da, în momentele alea n-aș vrea niciodată să dorm.

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s